RSS
 


Ochiuri în apă cu brânză rasă

15 Jul

ochiuri in apa cu branza rasa (6).JPG Am descoperit o reţetă pentru un mic-dejun copios, aproape sănătos 🙂 şi rapid.

Ingrediente:
2 ouă
2 felii de pâine
1 linguriţă de muştar (dacă vă place şi aveţi, folosiţi de Dijon)
2 linguri ulei de măsline
brânză rasă (sau parmezan)
sare, piper, busuioc

Puneţi muştarul împreună cu uleiul de măsline şi un praf de sare într-un bol şi omogenizaţi-le bine.

Prăjiţi feliile de pâine, lăsaţi-le să se răcească puţin şi apoi întindeţi câte un sfert din compoziţie pe fiecare felie şi presăraţi brânză rasă sau parmezan.

De vă place mai mult, puteţi înlocui pasta de muştar cu wasabi.

Puneţi într-o oală apă cât să ajungă până la buza polonicului şi un vârf de cuţit de sare. Ungeţi polonicul cu un pic de ulei ca să iasă oul uşor din el la final. Turnaţi cu grijă oul în polonic şi lăsaţi polonicul în apa fierbinte, dar aveţi grijă să nu băgaţi ÎNCĂ apa în el. Când marginile oului s-au albit, aplecaţi uşor oală într-o parte şi scufundaţi încet polonicul cu tot cu ou într’nsa pentru vreo 20-30-60 de secunde, după preferinţa.

Puneţi oul cu fundu’n sus pe felia deja unsă, mozoliţi-l cu restul de muştar şi mai aromaţi-l cu ceva brânză rasă/parmezan, busuioc, sare şi piper. Se serveşte dimineaţă, alături de o roşie bine coaptă sau un castravete zemos… sau ambele 🙂

POFTĂ BUNĂ!

[pe2-gallery class=”alignleft” ] ochiuri in apa cu branza rasa (1).JPGochiuri in apa cu branza rasa (2).JPGochiuri in apa cu branza rasa (3).JPGochiuri in apa cu branza rasa (4).JPGochiuri in apa cu branza rasa (6).JPG[/pe2-gallery]

Print Friendly, PDF & Email
 


Etichete: , , , , , ,

Adauga un comentariu

 

 
 
Disable content selection plugin by JaspreetChahal.org