Am descoperit de ceva vreme magazinul D-Mail și, în special, categoria de bucătărie și recunosc că ideea de a colabora cu ei mi-a plăcut de cum mi-a fost prezentată 🙂
Puteți găsi acolo lucruri foarte faine și practice, iar eu am primit foarte plăcuta sarcină de a le testa pentru voi pe unele dintre ele.
Prima „jucărie” propusă este o formă din silicon, dintr-un set de două forme foarte simpatice, pe care o puteți folosi cu succes la prepararea unour ouă-ochiuri mai mult decât apetisante. Succesul ei la copii mofturoși (și la adulții din aceeași categorie :)) este garantat, în comparație cu forma de prezentare a clasicelor ouă-ochiuri, uneori neapetisante.
O mai puteți folosi și pentru omletă sau clătite, dar eu am testat-o până acum doar la ouă-ochiuri și pot face câteva observații:
1. Forma este destul de încăpătoare, astfel că vă recomand, pentru a reuși să o umpleți să folosiți fie ouă de țară, fie ouă mai mari, din comerț. Eu am găsit unele care mi-au plăcut foarte mult de la Toneli.
2. Contrar opiniei multora, poți face ouă-ochiuri și fără să le întorci pe partea cealaltă. Este suficient ca focul să fie mediu și să acoperiți tigaia cu un capac. Oul se va găti perfect, albușul va fi în totalitate
coagulat (presupun că știți ce se întâmplă dacă vede copilul albușul necoagulat în farfurie… :)), iar gălbenușul poate fi moale sau nu, în funcție de timpul de gătire.
3. Modalitatea de preparare este simplă:
– puneți pe foc o tigaie cu fundul plat și așezați forma în ea
– topiți o bucățică de unt în formă și adăugați oul
– acoperiți cu un capac și aveți grijă să nu-l uitați acolo 🙂
Să vă fie de bine și să-mi spuneți dacă, folosindu-le, ați reușit să-i convingeți pe mofturoși să mănânce dimineața 🙂
ce fain a iesit! Mi-am luat si eu o forma d-asta cu revista, dar n-am folosit-o inca 🙂
Și eu am avut îndoieli la început că-și vor păstra forma, dar chiar funcționează 🙂
Super !
Ce poti face cu un ou………..
O prezentare foarte reusita si un produs finit extrem de apetisant.
Cred ca poti impresiona pe cineva cu un asemenea ou la micul dejun , la fel de mult cum ai reusit sa ne impresionezi cu Spuma de ciocolata.
Felicitari !!!!!
Hahaha
Săru’mâna. Tot ce ai nevoie sunt una sau mai multe forme, ouă și chef de impresionat 🙂
O da !!! asa le-ar manca piticul meu cu maaaare placere 😉 Imi iau forma, gata m-ai convins! 😉
Succes! Sper să reușești să-l convingi 🙂
Foarte tare ! Continui sa ne uimesti in fiecare zi … Bravo! Tine-o tot asa ! 😀
Mulţumesc frumos 🙂 Aşa o să fac!
A iesit frumos!!!
Săru’mâna, şi mie îmi place 🙂
ce fain!..am si eu o forma din asta pt oua, un fluture…dar tre sa ma mai specializez
Alice, nu întotdeauna iese din prima. Tigaia trebuie să fie perfect dreaptă. Dacă este bombată (sau dacă aragazul nu este perefct drept), albușul nu se repartizează uniform. 🙂
arata extraordinar si ptr mofturosi e super 😉 …
Mulțumesc frumos! 🙂
eu am o mica printesa mofturoasa , si trebuie sa depun mai mult efort pentru a o convinde sa pape ! :)))
Să-ţi trăiască şi să crească mare şi sănătoasă!
Sunt convins că ai tu metodele tale de a o face să mănânce 🙂