Tiramisu

Tiramisu-ul de astăzi a reușit să mă surprindă atât plăcut cât și neplăcut. Cu toate astea, vi-l prezint și vouă ca să-l (și să mă) fac de râs 🙂

Pentru că n-am mai mâncat tiramisu de ani de zile, mi-am propus să fac și eu, pentru prima dată. Și am ales pentru asta, rețeta Elenei, o bună prietenă de-ale mele.

Distracția a început cu 4 ouă, 4 linguri de zahăr, 250gr mascarpone, pișcoturi, espresso, cacao și fulgi de ciocolată, rom (romul și ciocolata au fost amprenta mea :)).

Am făcut un espresso tare și bun, pe care l-am lăsat să se răcească, după care am pus rom în el (cantitatea de rom v-o decideți singuri).  Apoi am separat albușurile de gălbenușuri. Albușurile le-am bătut spumă, cu un vârf de cuțit de sare, și le-am dat la rece.

Am mixat gălbenușurile cu zahărul, până când am obținut o cremă… cremoasă 🙂 și fără cristale de zahăr, în care am încorporat mascarpoana.

Am dat și crema asta puțin la rece, după care am înglobat în ea spuma de albușuri, cu mișcări verticale și lente, pentru a păstra cât mai mult din aerul existent în ea.

Apoi am început partea distractivă: am pus crema într-un poș, și am început să înmoi rapid pișcoturile în espresso-ul amestecat cu rom, apoi le-am așezat într-un vas, în straturi, după tiparul: cremă, cacao, pișcoturi, cremă, cacao, pișcoturi, cremă, cacao, fulgi de ciocolată.

Am dat vasul la rece pentru câteva ore (minim 3-4), ca să se întărească puțin crema și să se întrepătrundă aromele. Și, după cele câteva ore, am constat că exact asta au făcut 🙂

Rezultatul a fost demențial, însă acum a început partea „dubiosă”. După prima înghițitură, mi-am adus aminte (destul de șocat) că mie nu-mi place tramisu :); nu-mi displace, însă dacă am de ales între tiramisu și orice-alt-desert, aleg orice-alt-desert 🙂

A doua dezamăgire a fost să aflu că tiramisu, nu se pronunță așa cum credeam eu și cum îmi place să aud (cu accent pe i), ci Tiramisù, cu accent pe u. Mare dezamăgire… 🙂
În rest, a fost delicios. Alina poate confirma 🙂

Să ne fie de bine!